DIFERENTA

Cred ca viata este o insiruire de clisee, de manifestari rafinate si subtile ale subconstientului nostru. Dealtfel cred ca suntem ceea ce gandim. Eu, spre exemplu, sunt mai mereu teama, sensibilitate si razvratire. Rareori sunt echilibru si pace. Incerc uneori sa ma definesc intr-un fel si nu sunt in stare. Nu o pot face pentru ca mereu sunt altceva. Nu am constantza necesara spre a putea ramane fie si doar pentru o zi la fel. Ma zbat mereu intre bine si rau, intre constient, cu tot ceea ce doreste el, si inconstient, cu perceptia lui reala si nedenaturata a evenimentelor. Mi-ar placea sa ma pot reconstrui. M-as face altfel. M-as face lipsita de sentimente. M-as face lipsita de nevoi. M-as face "saraca cu duhul". Caci asa cum se spune, ferice de cei saraci cu duhul... Cred ca intr-adevar trebuie sa fii foarte limitat si needucat incat sa treci prin viata fara sa fii afectat. Afectat de influenta ei. De atacurile ei inevitabile si constante. E bine sa nu ai suflet. Si constiinta. Atunci tot ce ar trebui sa te afecteze va curge pe langa tine precum o apa care iti spala doar trupul. Fara sa lase urme. Atunci cand in adancurile tale se naste un dram de constiinta si iti descoperi valoarea, apar problemele. Si intrebarile. Si pretentiile deopotriva. Ai vrea ca totul sa fie altfel in jurul tau. Pentru ca acum faci si TU parte din el. Pentru ca acum totul se raporteaza la tine. La ceea ce ai descoperit ca esti. Si cu certitudine, chiar ai valoare. O valoare pe care tu o simti pentru ca porneste dinauntrul tau. Valoare pe care altii nu o pot vedea din lipsa de interes sau pur si simplu din incapacitatea de a-ti percepe diferenta. De a te putea scoate din tipare. Pentru multi, tu nu esti altceva decat o alta imagine. Un "alt ceva" care umple spatiul dimprejur. Tu insa iti cunosti valoarea. Si pretinzi. Si te doare atunci cand nimeni nu sesizeaza diferenta. Diferenta ta. Eu traiesc sentimentele acestea de o lunga perioada de timp. Ma zbat intre a ma accepta asa cum sunt si cum nimeni nu are puterea sa ma vada, si puterea de a ignora ignoranta celor din jur. Am multe insatisfactii. Sau cel putin am avut. Acum incerc sa depasesc aceste mici inconveniente ale scurgerii timpului. Incerc sa-mi creez bucurii singura. Incerc sa ma iubesc pe mine, nu pentru ca as vrea, ci pentru ca nu mai am pe cine iubi. Pentru ca ma tem sa mai am acest sentiment. Nu aduce decat durere. M-am impacat cu mine, cu lumea mea, o lume in care deseori ma retrag si poposesc aievea unui calator obosit de drum. Mi-am construit o lume frumoasa. As muri sa trebuiasca sa renunt vreodata la ea. E singurul lucru care imi da puterea sa merg mai departe. Sa ma ridic mereu si sa invat sa merg din nou. In lumea mea intra doar cine vreau eu. In lumea mea nu exista oameni. Exista doar idei. Exista doar dialog. E ca o punte spre nicaieri si spre oriunde. Cand sunt ranita in lumea reala, cand cei de-acolo ma ostracizeaza, ma ignora sau ma alunga, fug in universul meu. Acolo mi-e bine. Acolo sunt protejata. Sunt protejata de umbra gandurilor mele bune. De optimism, de speranta si de iubire. E atat de mult soare acolo...