Am simțit dintotdeauna ca sunt două ființe intr-una singură. Sunt persoana delicată, plină de trăiri intense, care poate "dărui viața toată într-o singură clipă". Sunt spontaneitate, sunt pasiune, sunt căldură lăuntrică. Sunt echilibru, curaj, demnitate. Sunt bucurie și dorință. Dar în aceeași măsură sunt nesiguranță, tristețe, amărăciune. Neîncredere, teamă și un dram de lașitate. Sunt o fărâmă neînsemnată săpată în palma Creatorului, mai înainte de a fi fost ceea ce sunt.
miercuri, 19 august 2009
MITUL MASCULIN
Barbatul! Un vanator inascut. Cu gene salbatice clocotindu-i prin vene. Precum leul masiv, lenes, satul, care isi savureaza ultima picatura de sange de pe botul inca umed. Umed de prada haituita, care acum insemna doar trecut. Mai mult ca perfect: mancase! Nimic nu mai poate sa-i perturbe odihna. Poate doar foamea care va pune curand stapanire pe el. Se va ridica agale, privind in jur. Nimic. Ceva dinnauntrul sau se revolta. Adulmeca. Undeva, nu departe, simte o prada noua. Trebuie sa fie a lui. Foamea devine tot mai ascutita. Se furiseaza spre locul unde antilopa pastea nestingherita. O priveste cum isi intinde gatul subtire spre cer. Cat de aproape este… si cat de frumoasa… de cruda si neatenta! Din cateva sarituri e langa ea. Antilopa tresare. Face o miscare brusca si vrea sa scape. Avusese atat de mare incredere in linistea dimprejur! Nu mai are scapare. Leul se napusteste spre ea. O prinde cu coltii mari, ascutiti de gatul ce pana mai adineaori statuse intins spre inalturi. Bucurandu-se de viata. Acum viata a devenit un tribut dat neatentiei. Si increderii. O insfaca puternic. Antilopa cade in genunchi, zbatandu-se in zadar. Coltii i se infig tot mai adanc in trup. Ochii ei calzi implora iertare. Implora dreptul la viata. Apoi, pleoapele grele cad peste albul privirii. Cand trupul inca cald se elibereaza de ultima zbatere, leul renunta la stransoare. Trofeul sau ii este alaturi ca un strigat de triumf. Triumful de a supravietui. Triumful mitului masculin. O priveste cu o uitatura ascutita. Pe bot, sangele incepe sa se usuce. Foamea pune stapanire definitiv pe el. Cu un gest scurt, incepe sa sfasie cu pofta din trupul cald cazut la pamant. E prada lui. Nimeni nu poate sa i-o ia. Se va desfata pana la ultima picatura. Dupa o vreme, satul, se retrage greoi sub umbra unui copac, privind inapoi, spre ospatul din care n-a mai ramas decat o amintire. Si-a satisfacut dorinta. Nevoia. Pofta. Jocul a fost frumos. A castigat din nou. Un alt joc va incepe curand. Ca un carusel care nu se mai sfarseste. El este pradatorul. Stapanul. Vanatorul. El trebuie sa dainuie!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu