Recent, mi-a fost dat sa invat, dintr-o experienta de viata, un mare secret. Acela ca fericirea este un sentiment, bucuria insa este o alegere. Iar alegerile ar trebui sa ne guverneze sentimentele si nu invers. Am mai invat ca singuratea poate fi inteleasa si perceputa ca o bucurie desavarsita. Aceea in care ajungi sa te impaci cu cei din jurul tau, cu cei ce ti-au gresit, cu cei carora le-ai gresit, dar mai presus de toate, sa te impaci cu tine insuti. Prin insasi desavarsirea ei, a bucuriei, raul ajunge sa se dizolve, problemele sa transparentizeze, durerile sa dispara. Iar tu sa te inalti,sa te impaci cu raul, cu problemele, cu durerile. Si cu singuratatea, deopotriva. Cand aceasta impacare iti guverneaza clipa, bucuria este deja sadita inauntrul tau. Si implicit FERICIREA ! Traiesti sentimentul in sine, prin prisma propriilor alegeri. Iar in acest context, singuratatea ca notiune, sentiment sau alegere, nu mai poate fi dureroasa sau monotona...
