MY POEMS

CAII DIN VIS

Caii de foc, albaştri
Nechează scuturând coama de dor
Iar eu le ascult
Tristeţea topotului lor sălbatic.
Mă cheamă cu ei
Purtându-mă pe spinări
Arcuite de timp
Şi-mi cer să zâmbesc.
Nu pot.
Mi-e frică de ei,
De boturile lor umede şi calde.
Ei pleacă, ducând cu ei
Suspinul clipelor trecute
Şi tinereţea mea.
Îi urmăresc cu privirea
Umezită de amintire
Rămânând în urma lor
Doar paşii mei
Risipiţi în singurătate.



CRUD ETERN

Crud
Clipa se scurge
Printre sufletele noastre.
Crud
Viaţa se scurge
Printre degetele noastre.
Crud
Ne ducem şi noi
Pe nesimţite
Lăsând în urmă
O dâră albastră
de viaţă
În care e cuprins
Tot Universul
Prin care vom rătăci
etern.



DURERE

Plutesc deasupra
gândului
Cernind durerea
ochilor tăi
Peste imensitatea albastră.
Mă doare fiecare geană
                          de zare
Şi aerul
Din care tu lipseşti.


N-AM CREZUT

N-am crezut vreodată
Să sufăr din vina
De a fi iubit.
N-am crezut vreodată
Că gonindu-te, 
Te iubeam copleşitor.
N-am crezut vreodată
că plecând,
Ai putea lăsa în urma ta
Un Univers sfărâmat,
Buchet de visuri frânte,
care dor
şi cheamă.
N-am crezut
să învăţ a muri vreodată !


DACA VREODATA

Dacă vreodată dragostea noastră
Va zâmbi, chemându-ne,
Mâinile noastre se vor uni
Şi îi vom săruta chemarea.
Dacă vreodată dragostea noastră
Va plânge,
Îi vom şterge lacrimile
Cu mâinile,
Cu ochii şi inimile noastre.
Dar dacă vreodată
Dragostea noastră va muri,
Va muri nu din pricina nopţii
Ci din pricină că noi înşine
Am ameninţat-o prea mult.


RANA TIMPULUI

Mă doare clipa
ce nu mai este.
Mă doare rana deschisă
a timpului.
Mă doare amintirea
buzelor tale,
A gândului
Că niciodată n-o să te am
întreg, complet şi
                    etern.
Mă doare amintirea
frântelor gânduri
Strivite sub talpa singuratatii.
Mă doare absenţa ta
Mai presus decât 
puternica-mi voinţă.

DILEMA

Totul a fost frumos
Până când am început
Să ne întrebăm
Cine suntem.
Obosiţi e atâta amorţeală
Am început să rătăcim
Ca nişte picături de ploaie
Fără să înţelegem
De ce trebuie
Să urcăm până la nori
Ca să ne înghită
Pământul ?


SOAPTE

Şoapte dinspre
albastrul,
nemărginitul ţărm,
ce-mi poartă
gândurile
pe spinări de valuri
învolburate …
Şoapte dinspre
scoici însingurate,
ce-şi plâng tristeţea
la marginea imensităţii …
Şoapte dinspre
sufletul meu
ramas
la porţile soarelui,
visând lumina
de dincolo de timpuri …


FRANTA CLIPA A TIMPULUI

Frântă clipă a timpului
Te-ai aşternut
Peste albastra tăcere
a gândurilor mele.
Frântă clipă a timpului
Te-ai oprit lângă mine
Şi ţi-am simţit
Gustul dulce-amar
al vieţii.
Frântă clipă a timpului
Rămâi agăţată
de sufletul meu
de-a pururi.

  
STRIGAT IN NOAPTE

Pentru că m-ai iubit
Ţi-am dăruit gândurile mele
Şi albul privirilor.
Ţi-am dăruit mâinile mele
Şi tremurul inimii.
Pentru că m-ai dorit
Ţi-am dăruit clipele mele
Şi ochii care te chemau
                      în noapte.
Ţi-am şters cu zâmbetul meu
Dorul ce ţi s-a născut în ochi.
Pentru că ai plecat
Ţi-am dăruit o lacrimă rece
Şi o chemare.
Doar atât…


FULGI

Răceala voastră
           fulgilor de nea
Mă cutremură.
Îmi acoperiţi ochii cu alb
Şi buzele mele arzânde
Şi tremurul paşilor mei
Şi mâinile care cheamă…
Mă acoperiţi toată cu voi,
                            fulgilor,
Îmi acoperiţi zâmbetul
Îmi acoperiţi dragostea
Şi-mi acoperiţi inima cu voi.
Şi mă doare fiecare fulg,
Fiecare gând,
Mă dor amintirile toate
Şi voi, fulgilor!


CĂUTARE

Fulgi mari de zăpadă
Se aştern peste sufletul meu
Şi mă doare această zi
Şi foşnetul clipei
                      mă tulbură.
Cu fiecare fulg ce se aşterne
Creşte parcă durerea mea
Şi visul mi se frânge.
Îmi caut fericirea
Cu mâini sângerânde,
Cu pleoape tremurând
                         de dor,
Cu lacrimi albastre
                        şi reci.
Îmi caut liniştea
În noianul de alb,
Îmi caut dragostea
În minunile tale,
                  Iarnă,
Şi nu le găsesc.


VIS SUBLIM

Cînd flori albe de zăpadă
Îmi mângâie geamul,
Şi chipul tău
Îmi spală ochii de durere,
Când fiecare şoaptă a ta
Îmi mângâie sufletul,
Când viaţa însăşi eşti tu
Şi gândul mi-e plin de tine,
Când pleoapele-mi cad grele
Pe umbra chipului tău,
Când stropii lacrimilor mele
Sunt însăşi dragostea mea,
Atunci…
Atunci glasul şi ochii
               şi mâinile tale
Mă cheamă la tine
În cel mai frumos preludiu
                              al inimii
Şi-mi şoptesc: “Iubeşte-mă!”
Nu pot decât să întind
               braţele gândului
Să te sărut,
Să te doresc
Şi-apoi să visez
La frumuseţea inimii tale.


TÂRZIU

Gândurile mele
                 se opresc tăcute
Ascultând glasul inimii tale
Care-mi spune că niciodată
                 n-ai să te întorci.
Amintirile mele sunt lacrimi
Şi aş vrea să-ţi pot spune asta
Dar e târziu.
E târziu pentru tot:
E târziu pentru mine,
               pentru tine,
               pentru NOI!



DOAR NOI

Cu mâini de umbre
Ochii tăi mă cheamă
Şi pleoapele-mi cobor încet
Ca pentru rugăciune
Şi aştept…
Aştept căldura buzelor tale,
Aştept ca pe o melodie
O voce
Cu vibraţii de cristal,
Aştept un alt timp
Un timp al dragostei,
Un timp al speranţei,
Un timp în care să nu fim
Decât NOI.



IUBIRE

Iubire!
Eşti umbra sufletului
                     pribeag,
                     rătăcit,
În vâltoarea vieţii.
Iubire!
Eşti tainica dorinţă
                a inimii mele,
                a clipelor mele,
                a durerilor mele.
Iubire!
Eşti însăşi esenţa
Lacrimilor
Şi disperărilor mele.



BRÂUL TOAMNEI

Am să te prind în somn
Şi-am să-ţi leg mâinile
Cu lanţ de flori albe.
Am să-ţi leg ochii cu toamna
Şi din ruginiul ei
Am să-ţi clădesc un palat.
Cu cerul am să te mângâi
                           pe suflet,
Iar cu verdele câmpului
                           pe gură.
Astfel fiind,
Pădurea va îngenunchea
În faţa ta,
Înălţându-şi harpele dezgolite
Spre imensitatea albastră
Chemându-mă la ea.
Acum te voi putea săruta
Pe suflet,
Pe ochi,
Pe gură şi pe mâini.
Eşti numai al meu,
Te-am legat cu toamna!



ULTIMATUM

Mă aplec peste tremurul
anilor mei
Şi ascult scâncetul tânguitor
                      al pământului.
Mă cheamă la el
Şi-mi spune să-mi iau
Într-o cupă de floare
Toată dragostea mea
Şi-ntr-o lacrimă rece să adun
                                suferinţa.
Apoi să nu uit
Că sufletul meu
E într-un raft prăfuit de timp.
Să-l iau şi pe el
Şi cu un zâmbet amar
Să-l spăl de bezna rece
În care a stat închis.
Să-mi iau şi paşii mei
                              rătăcitori
Şi speranţele difuze
                           şi zadarnice.
Şi cu toate acestea
Să plec spre necunoscut
Acolo unde nu există
Nici dor,
Nici lacrimi,
Nici durere,
Nici suspine.
Doar TĂCERE!











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu